decembrie 12, 2024

Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial

0
Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial

Documentul prevede următoarele:

  • bursele de merit se acordă pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50;
  • bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare;
  • bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional;
  • bursele de merit se vor acorda și pentru premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare, respectiv pentru participarea în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale;
  • bursele sociale se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv elevilor cu unul dintre părinți decedați, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  • bursele sociale se acordă elevilor cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului;
  • bursele sociale se acordă elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.

Metodologia de acordare a burselor școlare va fi disponibilă pe www.edu.ro, după publicarea în Monitorul Oficial.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vă adresați reprezentanților unităților de învățământ în care învață copiii dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *