Noaptea muzeelor la „Colțișorul meu de Altădată”
Muzeul „Colțișorul meu de Altădată” de la Bălteni a participat la Noaptea muzeelor de la sate.
Organizatorii au propus o analiză originală a „lumii de acum” cu „lumea de odinioară”.
La lumina lămpii cu gaz, cei prezenți au descoperit poveștile și legendele din comuna Bălteni, de la obiceiuri, superstiții, până la mituri locale.
De asemenea, vizitatorii au avut ocazia să admire colecțiile muzeului într-un mod cu totul diferit, fără a fi folosită electricitate, ci lumina ambientală oferită de lampa cu gaz.
„Aceste muzee vor fi în atenția noastră, vor fi sprijinite prin programele noastre. Special vom căuta să creăm o secțiune pentru acest tip de manifestare pentru că are merite reale în conservarea artei tradiționale”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.